VIOREL IUGA

Cum să nu pierzi următoarea generație? - Judecatori 2 v1-12

Judecatori 2 v1-12

"1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: „Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
2. şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele.” Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
3. Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.”
4. După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
5. Au pus locului aceluia numele Bochim şi au adus jertfe Domnului acolo.
6. Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.
7. Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
8. Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani.
9. L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, pe muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
10. Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
11. Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului şi au slujit Baalilor.
12. Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care-i scosese din ţara Egiptului şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor şi au mâniat pe Domnul.
" - Judecatori 2 v1-12