DANIEL BRÂNZEI

Studiu: Patriarhii

19 - Isaac - o familie cu probleme - Genesa 27 v1-27

Genesa 27 v1-27

"1. Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă”, i-a răspuns el.
2. Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.
3. Acum, dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi adu-mi vânat.
4. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”
5. Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său, Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.
6. Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău, Esau:
7. „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.”
8. Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc.
9. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;
10. tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.”
11. Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu, Esau, este păros, iar eu n-am păr deloc.
12. Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”
13. Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.”
14. Iacov s-a dus de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare cum îi plăcea tatălui său.
15. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.
16. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul care erau fără păr.
17. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care le pregătise.
18. El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă”, a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?”
19. Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”
20. Isaac a zis fiului său: „Cum l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”
21. Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te, dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.”
22. Iacov s-a apropiat de tatăl său, Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.”
23. Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său, Esau; şi l-a binecuvântat.
24. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.”
25. Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin şi a băut.
26. Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, dar, şi sărută-mă, fiule.”
27. Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.
" - Genesa 27 v1-27

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere la viaţa lui Avram - Genesa 12 v1-9
02 - Avram - tatăl pelerinilor - Genesa 12 v1-3; Evrei 11 v8-19
03 - Avram în Egipt şi compromisul - Genesa 12 v10-20
04 - Avram şi Lot - Genesa 14 v1-16
05 - Avram şi Melhisedec - Genesa 14 v12-24
06 - Avram - omul întrebător - Genesa 15 v16
07 - Avram - tatăl credincioşilor - Genesa 16 v1-16
08 - Avram - nume schimbat Avraam - Genesa 17 v15-22, 18 v10-15
09 - Falimentul lui Avraam - Genesa 20 v1-18
10 - Avraam - la răscrucii de vremuri - Genesa 21 v1-24
11 - Avraam în apoteoza credinţei - Genesa 22 v1-14
12 - Avraam - moartea Sarei - Genesa 23 v1-20
13 - Avraam caută soţie pentru Isaac - Genesa 24 v10-27
14 - Avraam ia soţie pentru Isaac - Genesa 24 v32-53
15 - Avraam - Eleazar - o călătorie cu tâlc - Genesa 24 v55-67
16 - Avraam sătul de zile - moartea sa - Genesa 25 v1-11
17 - Isaac fiul râsului - Avraam - Genesa 22 v1-5
18 - Isaac şi Ismael - Galateni 4 v19-31
19 - Isaac - o familie cu probleme - Genesa 27 v1-27
20 - Iacov cel înşelător - Genesa 28 v1-9
21 - Dumnezeu şi Iacov - Genesa 28 v10-22
22 - Iacov - primul tratament - Laban - Genesa 29 v1-35; Genesa 30 v1-43; Genesa 31 v1-55
23 - Iacov - al doilea tratament I - Esau - Genesa 32 v1-8
24 - Iacov - al doilea tratament II - Esau - Genesa 32 v13-32; Genesa 33 v1-4
25 - Iacov - al treilea tratament - Iosif - Genesa 35 v1-29; Genesa 36 v1-43
26 - Iosif acasă în familie - Canaan - Genesa 37 v1-36
27 - Iacov - Iosif vândut în Egipt - Genesa 37 v1-36, 39 v1-23
28 - Iosif - Lecţii din temniţă - Genesa 39 v21-23, 40 v1-23
29 - Iosif - camera de aşteptare - Genesa 41 v1-36
30 - Iosif - vise împlinite - Genesa 41 v37-57
31 - Iosif - testul Beniamin I - Genesa 42 v1-25
32 - Iosif - testul Beniamin II - Genesa 43 v16-34
33 - Iosif - testul Beniamin III - Genesa 44 v1-34
34 - Iosif - taina binecuvântărilor - Genesa 46 v1-27
35 - Iosif - păcat sau răsplătire - Genesa 47 v27-31, 49 v1-11
36 - Iacov - Un ceas apoteotic - Genesa 48 v1-22, 49 v1-28
37 - Iacov prevesteşte viitorul - moare - Genesa 49 v29-33
38 - Iacov - să mori cu demnitate - Genesa 50 v1-26