DORIN DRUHORA

Studiu: Efeseni

05 - Centralitatea păcii lui Dumnezeu - Efeseni 2 v11-22

Efeseni 2 v11-22

"11. De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului:
12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
14. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea,
15. şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
16. şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
17. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
18. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
" - Efeseni 2 v11-22

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere - Efeseni 1 v1-6
02 - Alegerea lui Dumnezeu - Efeseni 1 v1-6
04 - Centralitatea harului lui Dumnezeu - Efeseni 2 v1-22
05 - Centralitatea păcii lui Dumnezeu - Efeseni 2 v11-22
06 - Rugăciunea întreruptă - Efeseni 3 v1-21