DORIN DRUHORA

Orbul din Betsaida - Marcu 8 v10-26

Marcu 8 v10-26

"10. Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
11. Fariseii au venit deodată şi au început o ceartă de vorbe cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
12. Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”
13. Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14. Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.
15. Isus le dădea în grijă şi le zicea: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!”
16. Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini.”
17. Isus a înţeles lucrul acesta şi le-a zis: „Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
18. Aveţi ochi, şi nu vedeţi? Aveţi urechi, şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
19. Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
20. „Şi, când am frânt cele şapte pâini la cei patru mii de bărbaţi, câte coşniţe pline cu firimituri aţi ridicat?” „Şapte”, I-au răspuns ei.
21. Şi El le-a zis: „Tot nu înţelegeţi?”
22. Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23. Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?”
24. El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.”
25. Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă; şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit.
26. Atunci Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: „Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat.”
" - Marcu 8 v10-26