PAUL NEGRUŢ

Studiu: Apocalipsa pas cu pas

26 - Dumnezeu măsoară Biserica - Apocalipsa 11 v1-13

Apocalipsa 11 v1-13

"1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte nemăsurată; căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni.
3. Voi da celor doi martori ai mei să prorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci de zile.
4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului.
5. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.
6. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sânge şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.
9. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi trupurile lor moarte şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10. Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor înveseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11. Dar, după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut.
12. Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s-au suit într-un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.
13. În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
" - Apocalipsa 11 v1-13

Lista predici din acest studiu:

01 - Hristosul Bisericii - Apocalipsa 1 v1-20
02 - Biserica din Efes - Apocalipsa 2 v1-7
03 - Biserica din Smirna - Apocalipsa 2 v8-11
04 - Biserica din Pergam - Apocalipsa 2 v12-17
05 - Biserica din Tiatira - Apocalipsa 2 v18-29
06 - Biserica din Sardes - Apocalipsa 3 v1-6
07 - Biserica din Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13
08 - Biserica din Laodicea - Apocalipsa 3 v14-22
09 - Lucrurile care vor fi - Apocalipsa 4 v1-11
10 - Hristosul şi cântarea - Apocalipsa 5 v1-14
11 - Cele şapte peceţi - Apocalipsa 6 v1-17
12 - Prima pecete - Apocalipsa 6 v1-2
13 - A doua pecete - Apocalipsa 6 v1-4; Marcu 13 v1-13
14 - A treia pecete - Apocalipsa 6 v5-6
15 - A patra pecete - Apocalipsa 6 v7-8
16 - A cincea pecete - Apocalipsa 6 v9-11
17 - A şasea pecete - Apocalipsa 6 v12-17
18 - Pecetluirea copiilor lui Dumnezeu - Apocalipsa 7 v1-17
19 - A şaptea pecete - Apocalipsa 8 v1-5
20 - Prima trâmbiţă - Apocalipsa 8 v6-7
21 - A doua şi a treia trâmbiţă - Apocalipsa 8 v8-11
22 - A patra trămbiţă - Apocalipsa 8 v12-13
23 - A cincea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v1-12
24 - A şasea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v13-21
25 - Să ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu - Apocalipsa 10 v1-11
26 - Dumnezeu măsoară Biserica - Apocalipsa 11 v1-13
27 - Cei doi martori - Apocalipsa 11 v1-13
28 - A şaptea trâmbitţă - Apocalipsa 11 v14-19
29 - Pregătirea Bisericii pentru viitor - Apocalipsa 12 v1-17
30 - Prima şi a doua fiară - Apocalipsa 13 v1-18
31 - Cântarea celor 144 000 - Apocalipsa 14 v1-5
32 - Războiul din cer pentru controlul spiritual - Apocalipsa 14 v6-13
33 - Sfinţire progresivă - Apocalipsa 14 v6-13
34 - Crăciunul văzut din cer - Apocalipsa 12 v1-17
35 - Recapitularea primelor 14 capitole - Apocalipsa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13; Apocalipsa 14 v1-20
36 - Judecata lui Dumnezeu este încă filtrată - Apocalipsa 15 v1-8
37 - Primul potir - Apocalipsa 16 v1-2
38 - Al doilea şi al treilea potir - Apocalipsa 16 v3-7
39 - Al patrulea potir - Apocalipsa 16 v8-9
40 - Al patrulea şi al cincilea potir - Apocalipsa 16 v8-11
41 - Al şaselea potir I - Apocalipsa 16 v12
42 - Al şaselea potir II - Apocalipsa 16 v12-16
43 - Al şaptelea potir - Apocalipsa 16 v17
44 - Femeia stricată I - Apocalipsa 17 v1-18
45 - Femeia stricată II - Apocalipsa 17 v1-18
46 - Colaboratorii lumii acesteia - Apocalipsa 17 v1-18
47 - De cine şi de ce iţi legi inima - Apocalipsa 18 v1-8
48 - Când se declanşează judecata - Apocalipsa 18 v1-24
49 - Formele judecăţii divine - Apocalipsa 18 v1-24
50 - Logodna Bisericii cu Mirele Isus - Apocalipsa 19 v1-16
51 - Intrarea lui Isus în Ierusalim - Florii - Apocalipsa 19 v1-9
52 - Moartea şi învierea lui Hristos - Paştele - Apocalipsa 13 v1-18
53 - Hristos, Mirele Bisericii - Apocalipsa 19 v11-21
54 - Concepţii privind mia de ani - Apocalipsa 20 v1-3
55 - Legarea Satanei - Apocalipsa 20 v1-10
56 - Ce este moartea? - Apocalipsa 20 v4
57 - Judecata după fapte - Apocalipsa 20 v11-15
58 - Criza de la mijlocul drumului - Apocalipsa 21 v1
59 - Cum va fi in cer? - Apocalipsa 21 v1-27
60 - Cum să ne purtăm pe cale? - Apocalipsa 22 v1-21
61 - Lucrurile care vor mai fi - Apocalipsa 22 v6-21