PAUL NEGRUŢ

Studiu: Apocalipsa pas cu pas

24 - A şasea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v13-21

Apocalipsa 9 v13-21

"13. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,
14. şi zicând îngerului al şaselea care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufrat!”
15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor.
19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.
20. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
" - Apocalipsa 9 v13-21

Lista predici din acest studiu:

01 - Hristosul Bisericii - Apocalipsa 1 v1-20
02 - Biserica din Efes - Apocalipsa 2 v1-7
03 - Biserica din Smirna - Apocalipsa 2 v8-11
04 - Biserica din Pergam - Apocalipsa 2 v12-17
05 - Biserica din Tiatira - Apocalipsa 2 v18-29
06 - Biserica din Sardes - Apocalipsa 3 v1-6
07 - Biserica din Filadelfia - Apocalipsa 3 v7-13
08 - Biserica din Laodicea - Apocalipsa 3 v14-22
09 - Lucrurile care vor fi - Apocalipsa 4 v1-11
10 - Hristosul şi cântarea - Apocalipsa 5 v1-14
11 - Cele şapte peceţi - Apocalipsa 6 v1-17
12 - Prima pecete - Apocalipsa 6 v1-2
13 - A doua pecete - Apocalipsa 6 v1-4; Marcu 13 v1-13
14 - A treia pecete - Apocalipsa 6 v5-6
15 - A patra pecete - Apocalipsa 6 v7-8
16 - A cincea pecete - Apocalipsa 6 v9-11
17 - A şasea pecete - Apocalipsa 6 v12-17
18 - Pecetluirea copiilor lui Dumnezeu - Apocalipsa 7 v1-17
19 - A şaptea pecete - Apocalipsa 8 v1-5
20 - Prima trâmbiţă - Apocalipsa 8 v6-7
21 - A doua şi a treia trâmbiţă - Apocalipsa 8 v8-11
22 - A patra trămbiţă - Apocalipsa 8 v12-13
23 - A cincea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v1-12
24 - A şasea trâmbiţă - Apocalipsa 9 v13-21
25 - Să ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu - Apocalipsa 10 v1-11
26 - Dumnezeu măsoară Biserica - Apocalipsa 11 v1-13
27 - Cei doi martori - Apocalipsa 11 v1-13
28 - A şaptea trâmbitţă - Apocalipsa 11 v14-19
29 - Pregătirea Bisericii pentru viitor - Apocalipsa 12 v1-17
30 - Prima şi a doua fiară - Apocalipsa 13 v1-18
31 - Cântarea celor 144 000 - Apocalipsa 14 v1-5
32 - Războiul din cer pentru controlul spiritual - Apocalipsa 14 v6-13
33 - Sfinţire progresivă - Apocalipsa 14 v6-13
34 - Crăciunul văzut din cer - Apocalipsa 12 v1-17
35 - Recapitularea primelor 14 capitole - Apocalipsa 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13; Apocalipsa 14 v1-20
36 - Judecata lui Dumnezeu este încă filtrată - Apocalipsa 15 v1-8
37 - Primul potir - Apocalipsa 16 v1-2
38 - Al doilea şi al treilea potir - Apocalipsa 16 v3-7
39 - Al patrulea potir - Apocalipsa 16 v8-9
40 - Al patrulea şi al cincilea potir - Apocalipsa 16 v8-11
41 - Al şaselea potir I - Apocalipsa 16 v12
42 - Al şaselea potir II - Apocalipsa 16 v12-16
43 - Al şaptelea potir - Apocalipsa 16 v17
44 - Femeia stricată I - Apocalipsa 17 v1-18
45 - Femeia stricată II - Apocalipsa 17 v1-18
46 - Colaboratorii lumii acesteia - Apocalipsa 17 v1-18
47 - De cine şi de ce iţi legi inima - Apocalipsa 18 v1-8
48 - Când se declanşează judecata - Apocalipsa 18 v1-24
49 - Formele judecăţii divine - Apocalipsa 18 v1-24
50 - Logodna Bisericii cu Mirele Isus - Apocalipsa 19 v1-16
51 - Intrarea lui Isus în Ierusalim - Florii - Apocalipsa 19 v1-9
52 - Moartea şi învierea lui Hristos - Paştele - Apocalipsa 13 v1-18
53 - Hristos, Mirele Bisericii - Apocalipsa 19 v11-21
54 - Concepţii privind mia de ani - Apocalipsa 20 v1-3
55 - Legarea Satanei - Apocalipsa 20 v1-10
56 - Ce este moartea? - Apocalipsa 20 v4
57 - Judecata după fapte - Apocalipsa 20 v11-15
58 - Criza de la mijlocul drumului - Apocalipsa 21 v1
59 - Cum va fi in cer? - Apocalipsa 21 v1-27
60 - Cum să ne purtăm pe cale? - Apocalipsa 22 v1-21
61 - Lucrurile care vor mai fi - Apocalipsa 22 v6-21