VIOREL IUGA

Încă o noapte cu broaștele în Egipt - Exodul 8 v1-15

Exodul 8 v1-15

"1. Domnul a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.
2. Dacă nu vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale.
3. Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea.
4. Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.”
5. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri, şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!”
6. Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au acoperit ţara Egiptului.
7. Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului.
8. Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului, să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”
9. Moise a zis lui faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.”
10. El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni nu este ca Domnul Dumnezeul nostru.
11. Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.”
12. Moise şi Aaron au ieşit de la faraon. Şi Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe faraon.
13. Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare.
14. Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit.
15. Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.
" - Exodul 8 v1-15