"21. Au silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf.
22. Şi au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamnă: „Locul căpăţânii”.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei trăgând la sorţi, ca să ştie ce să ia fiecare.
25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
26. Deasupra Lui era scrisă vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
27. Împreună cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, şi altul la stânga Lui.
28. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „A fost pus în numărul celor fărădelege.”
29. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Uă! Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile,
30. mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi coboară-Te de pe cruce!”
31. Tot astfel şi preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii, îşi băteau joc de El între ei şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, şi pe Sine însuşi nu Se poate mântui!
32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Cei răstigniţi împreună cu El, de asemenea, îşi băteau joc de El.
33. La ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
34. Şi, în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani”, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
35. Unii din cei ce stăteau acolo, când L-au auzit, ziceau: „Iată, cheamă pe Ilie!”
36. Şi unul din ei a alergat de a umplut un burete cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L coboare de pe cruce!”
37. Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul.
" - Marcu 15 v21-37