BICA ZAHARIA

Studiu: 2 Corinteni

10 - Slava Noului Legământ - un puternic argument în apărare II - 2 Corinteni 3 v1-18; 2 Corinteni 4 v1-6

2 Corinteni 3 v1-18; 2 Corinteni 4 v1-6

"1. Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi?
2. Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.
3. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.
4. Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos.
5. Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
6. care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.
7. Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui Moise, din pricina strălucirii feţei lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare,
8. cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului?
9. Dacă slujba aducătoare de osândă a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire?
10. Şi, în privinţa aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult.
11. În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!
12. Fiindcă avem, dar, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală
13. şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a ceea ce era trecător.
14. Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos.
15. Da, până astăzi, când se citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor.
16. Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
" - 2 Corinteni 3 v1-18

"1. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
2. Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu.
3. Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
4. a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
5. Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.
6. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
" - 2 Corinteni 4 v1-6

Lista predici din acest studiu:

01 - Ce atitudine trebuie să avem în suferinţă? - 2 Corinteni 1 v1-11
02 - De ce trebuie să suferim şi care sunt modalităţile prin care Dumnezeu ne ajută? - 2 Corinteni 1 v1-11
03 - Primul argument al apărării - sinceritatea relaţiei cu biserica - 2 Corinteni 1 v12-16
04 - Argumentul adevărului - 2 Corinteni 1 v16-24
05 - Răspunsul la acuzaţia de autoritarism I - 2 Corinteni 2
06 - Răspunsul la acuzaţia de autoritarism II - 2 Corinteni 2
07 - Unul din argumentele autorităţii - asociatul - 2 Corinteni 2 v14-17
08 - Scopul apostoliei lui Pavel - răspândirea miresmei - 2 Corinteni 2 v14-17
09 - Slava Noului Legământ - un puternic argument în apărare I - 2 Corinteni 3 v1-18; 2 Corinteni 4 v1-6
10 - Slava Noului Legământ - un puternic argument în apărare II - 2 Corinteni 3 v1-18; 2 Corinteni 4 v1-6
11 - Slava Noului Legământ - un puternic argument în apărare III - 2 Corinteni 4 v7-5 v21
12 - Lauda noastră înaintea lui Dumnezeu - motivaţia inimii I - 2 Corinteni 4 v7-18; 2 Corinteni 5 v1-21
13 - Lauda noastră înaintea lui Dumnezeu - motivaţia inimii II - 2 Corinteni 4 v16-18; 2 Corinteni 5 v1-21
14 - Lauda noastră înaintea lui Dumnezeu - motivaţia inimii III - 2 Corinteni 5
15 - Încheierea primei pledoarii de apărare şi chemarea la pocainţă - 2 Corinteni 5, 6
16 - A doua pledoarie a apostolului I - Blândeţea şi bunătatea apostolului Pavel - 2 Corinteni 10 v1-18
17 - A doua pledoarie a apostolului II - Argumentele apărării - 2 Corinteni 10
18 - A doua pledoarie a apostolului III - Ura şi invidia - 2 Corinteni 10
19 - Relaţia cu biserica - 2 Corinteni 11
20 - Pentru a salva biserica din Corint, apostolul Pavel face pe nebunul I - 2 Corinteni 11
21 - Pentru a salva biserica din Corint, apostolul Pavel face pe nebunul II - 2 Corinteni 12
22 - Lauda de sine, un comportament impropriu unui apostol - 2 Corinteni 12
23 - Ultimele înştiinţări - final de carte I - 2 Corinteni 13
24 - Ultimele înştiinţări - final de carte II - 2 Corinteni 13