SAMI TUŢAC

Studiu: Epistola către Romani

22 - Consecinţele justificării prin credinţă I - Romani 5 v1-11

Romani 5 v1-11

"1. Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4. răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
11. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
" - Romani 5 v1-11

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere la Epistola către Romani - Romani 1 v1-7
02 - Prezentarea Evangheliei I - Romani 1 v9-17
03 - Prezentarea Evangheliei II - Romani 1 v9-17
04 - Nevoia de Evanghelie I - Romani 1 v18-32
05 - Nevoia de Evanghelie II - Romani 1 v18-32
06 - Mânia lui Dumnezeu I - Romani 1 v18-32
07 - Mânia lui Dumnezeu II - Romani 1 v19-32
08 - Judecata celor care judecă I - Romani 2 v1-16
09 - Judecata celor care judecă II - Romani 2 v1-16
10 - Nevoia de neprihănire - Romani 2 v26-29
11 - Nevoia universală de neprihănire I - Romani 3 v9-20
12 - Nevoia universală de neprihănire II - Romani 3 v9-20
13 - Neprihănirea lui Dumnezeu - Romani 3 v9-20
14 - Neprihănirea lui Dumnezeu explicată I - Romani 3 v21-26
15 - Neprihănirea lui Dumnezeu explicată II - Romani 3 v21-26
16 - Neprihănirea lui Dumnezeu apărată I - Romani 3 v21-31
17 - Neprihănirea lui Dumnezeu apărată II - Romani 3 v21-31
18 - Neprihănirea lui Dumnezeu ilustrată I - Romani 4 v1-12
19 - Neprihănirea lui Dumnezeu ilustrată II - Romani 4 v1-12
20 - Moştenitori prin credinţă I - Romani 4 v1-25
21 - Moştenitori prin credinţă II - Romani 4 v1-25
22 - Consecinţele justificării prin credinţă I - Romani 5 v1-11
23 - Consecinţele justificării prin credinţă II - Romani 5 v1-11
26 - Harul nu îndreptăţeşte păcatul II - Romani 6 v1-14
27 - Harul nu îndreptăţeşte păcatul III - Romani 6 v1-14
28 - Ascultarea de Domnul - Romani 6 v15-23
29 - Atitudini faţă de legea Vechiului Testament I - Romani 7 v1-25
30 - Atitudini faţă de legea Vechiului Testament II - Romani 1 v17; Romani 3 v21
31 - Eliberarea de lege - Romani 7 v1-6
32 - Apărarea legii I - Romani 7 v7-13
33 - Apărarea legii II - Romani 7 v7-13
34 - Neputinţa Legii I - Romani 7 v14-25
35 - Neputiţna Legii II - Romani 7 v1-25
36 - Complexa lucrare a Duhului Sfânt I - Romani 8 v1-17
37 - Complexa lucrare a Duhului Sfânt II - Romani 8 v1-17
38 - Gloria viitoare - Romani 8 v18-27
39 - Siguranţa absolută - Romani 8 v28-39
40 - Statornicia dragostei lui Dumnezeu I - Romani 8 v28-39
41 - Statornicia dragostei lui Dumnezeu II - Romani 8 v28-39
42 - Dreptatea lui Dumnezeu I - Romani 9, 10, 11
43 - Dreptatea lui Dumnezeu II - Romani 10 v1-13
44 - Mântuirea neamurilor - Romani 10 v12-21
45 - Înştiinţarea neamurilor - Romani 11 v11-24
46 - Relaţia creştinilor cu Dumnezeu - Romani 12 v1-20
47 - Relaţia creştinilor cu ei înşişi - Romani 12 v1-20
48 - Tabloul dragostei cereşti I - Romani 12 v1-20
49 - Tabloul dragostei cereşti II - Romani 12 v1-20
50 - Răzbunarea este a Domnului - Romani 12 v17-20
51 - Veghere şi curăţie - Romani 13 v8-14
52 - Îngăduinţa creştină - Romani 14 v1-23
53 - Cei tari să îngăduie pe cei slabi - Romani 15 v1-13
54 - Despre slujba apostolului Pavel - Romani 15 v14-33
55 - Urări de sănătate - Romani 16 v1-27