GUG IOAN

Studiu: Creaţia

56 - Potopul - Genesa 7 v10-24

Genesa 7 v10-24

"10. După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
11. În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
12. Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
13. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
14. ei şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
15. Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
16. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
17. Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
18. Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
19. Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi.
20. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
21. Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ şi toţi oamenii.
22. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
23. Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
24. Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
" - Genesa 7 v10-24

Lista predici din acest studiu:

01 - Introducere în Geneza - Genesa 1 v1-5; Isaia 40 v21; Evrei 11 v1-3
02 - Crearea universului material - Genesa 1 v1-5
03 - Tohu Vabohu (pustiu şi gol) I - Genesa 1 v1-5
04 - Tohu Vabohu (pustiu şi gol) II - Isaia 14 v12-15; Ezechiel 28 v12-19
05 - Lumina - Genesa 1 v1-5
06 - Cerul - Genesa 1 v6-8
07 - Pământul şi plantele - Genesa 1 v9-13
08 - Luminătorii - Genesa 1 v14-19
09 - Vieţuitoarele I - Genesa 1 v20-23
10 - Vieţuitoarele II - Genesa 1 v20-23, 6 v12-13
11 - Animale şi omul I - Genesa 1 v24-31
12 - Animale şi omul II - Genesa 1 v24-31
13 - Templul Duhului Sfânt - Genesa 1 v26-31
14 - Adam şi Eva - căsătoria lor - Genesa 1 v1-31, 2 v1-2
15 - Scopul creaţiei, omul şi hrana lui - Genesa 1 v26-31
16 - Creaţie şi restaurare I - Genesa 1 v1-31, 2 v1-2
17 - Creaţie şi restaurare II - Genesa 1 v1-31, 2 v1-2
18 - Portret Hrist în Geneza I - Genesa 1 v1-19
19 - Portret Hrist în Geneza II - Genesa 1 v1-19
20 - Grădina Edenului - Genesa 2 v8-17
21 - Istoria Edenului - Genesa 2 v8-17
22 - Pomul cunoştinţei - Genesa 2 v8-17
23 - Pomul vietii - Genesa 2 v8-17
24 - Căderea omului în păcat I - Genesa 3 v1-6
25 - Căderea omului în păcat II - Genesa 3 v1-6
26 - Căderea omului în păcat III - Genesa 3 v1-6
27 - Consecinţele căderii I - Genesa 3 v1-13
28 - Consecinţele căderii II - Romani 1 v19; Romani 2 v14-15
29 - Consecinţele căderii III - Genesa 3 v9-24
30 - Dumnezeu şi căderea omului I - Genesa 3 v21-24
31 - Dumnezeu şi căderea omului II - Genesa 3 v21-24
32 - Progresul păcatului în lume - Genesa 4 v1-5
33 - Cain anchetat de Dumnezeu I - Genesa 4 v1-16
34 - Cain anchetat de Dumnezeu II - Genesa 4 v6-16
35 - Cain şi Abel ca oameni reprezentativi I - Genesa 4 v1-16
36 - Cain şi Abel ca oameni reprezentativi II - Genesa 4 v1-16
37 - Două linii de civilizaţie I - Genesa 4 v16-26
38 - Două linii de civilizaţie II - Genesa 4 v16-26
39 - Enoh - om ce a umblat cu Dumnezeu I - Genesa 5 v1-32
40 - Enoh - om ce a umblat cu Dumnezeu II - Genesa 5 v1-32
41 - Enoh - om ce a umblat cu Dumnezeu II - Genesa 4 v25-26, 5 v1-32
42 - Stricăciunea oamenilor I - Genesa 6 v1-8
43 - Stricăciunea oamenilor II - 2 Timotei 4 v3-4
44 - Stricăciunea oamenilor III - Genesa 6 v1-8
45 - Fiii lui Dumnezeu I - Genesa 6 v1-7
46 - Fiii lui Dumnezeu II - Iuda 1 v6
47 - Fiii lui Dumnezeu III - Genesa 6 v1-2
48 - Istoria potopului - Genesa 6 v8-22
49 - Caracterul lui Noe - Genesa 6 v8-22
50 - Corabia lui Noe I - Genesa 6 v13-22, 7 v1; 2 Timotei 3 v16-17
51 - Corabia lui Noe II - Genesa 6 v13-22, 7 v1; Luca 17 v26-30
52 - Corabia lui Noe III - Genesa 6 v13-22, 7 v1
53 - Universalitatea potopului - Genesa 7 v10-24
54 - Îmbarcarea în corabie I - Genesa 7 v1-16
55 - Îmbarcarea în corabie II - Genesa 7 v1-16
56 - Potopul - Genesa 7 v10-24
57 - Sfîrşitul potopului I - Genesa 8 v1-14
58 - Sfârşitul potopului II - Genesa 8 v1-14
59 - Debarcarea din corabie - Genesa 8 v13-22
60 - Legile după potop - Genesa 9 v1-7
61 - Legământul cu Noe I - Genesa 9 v8-17
62 - Legământul cu Noe II - Psalm 7 v12-13
63 - Căderea lui Noe I - Genesa 9 v18-29
64 - Căderea lui Noe II - Genesa 9 v18-29
65 - Profeţiile lui Noe - Genesa 9 v24-29
66 - Descendenţii lui Iafet I - Genesa 9 v24-29, 10 v1-32
67 - Descendenţii lui Iafet II - Genesa 9 v24-29, 10 v1-32
68 - Nimrod - tabelul naţiunilor - Genesa 10 v1-32
69 - Nimrod - Genesa 10 v8-12
70 - Descendenţii lui Sem - Genesa 10 v21-32
71 - Turnul Babel si crucea Golgotei - Genesa 11 v1-9, Ioan 19 v17-37