"14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
" - Iacov 2 v14-26