"11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.
15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.
18. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.
" - Apocalipsa 13 v11-18