"30. Ilie a zis atunci întregului popor: „Apropiaţi-vă de mine!” Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat.
31. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: „Israel îţi va fi numele”
32. şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă.
33. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: „Umpleţi patru vedre cu apă şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.” Şi au făcut aşa.
34. Apoi a zis: „Mai faceţi lucrul acesta o dată.” Şi l-au făcut încă o dată. Apoi a zis: „Mai faceţi-l şi a treia oară.” Şi l-au făcut şi a treia oară.
35. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul.
36. În clipa când se aducea jertfa de seară, prorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta.
37. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!”
38. Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ.
39. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ şi au zis: „Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”
40. „Puneţi mâna pe prorocii lui Baal”, le-a zis Ilie, „niciunul să nu scape!” Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a înjunghiat acolo.
" - 1 Imparati 18 v30-40