PETRU CLADOVAN

Studiu: Eroii Bibliei

Ghedeon - Judecatori 6 v11-24

Judecatori 6 v11-24

"11. Apoi a venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.
12. Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”
13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”
14. Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”
15. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”
16. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”
17. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.
18. Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul şi să-l pun înaintea Ta.” Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”
19. Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied şi a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş, şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar şi I le-a pus înainte.
20. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimele, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama.” Şi el a făcut aşa.
21. Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.
22. Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”
23. Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.”
24. Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul aceasta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.
" - Judecatori 6 v11-24

Lista predici din acest studiu:

Avraam - Genesa 15 v6
Ghedeon - Judecatori 6 v11-24
Iona - Iona 1 v1-17