"18. „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi!
19. Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase.
20. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustiu şi râuri, în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales,
21. poporul pe care Mi l-am alcătuit ca să vestească laudele Mele.”
22. Şi tu nu M-ai chemat, Iacove, căci te-ai obosit de Mine, Israele!
23. Nu Mi-ai adus oile tale ca ardere de tot şi nu M-ai cinstit cu jertfele tale. Nu te-am chinuit cu daruri de mâncare pe care trebuia să Mi le aduci; şi nu te-am obosit cu jertfe de tămâie.
24. Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint şi nu M-ai săturat cu grăsimea jertfelor tale: dar tu M-ai chinuit cu păcatele tale şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale.
25. Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.
26. Adu-Mi aminte să ne judecăm împreună, vorbeşte tu însuţi, ca să-ţi scoţi dreptatea.
27. Cel dintâi tată al tău a păcătuit, şi învăţătorii tăi s-au răzvrătit împotriva Mea.
28. De aceea am socotit ca nişte pângăriţi pe căpeteniile Sfântului Locaş, am dat pierzării pe Iacov, şi batjocurii, pe Israel.
" - Isaia 43 v18-28