"15. Atunci fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
16. Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
17. Spune-ne, dar, ce crezi? Se cade să plătim bir cezarului sau nu?”
18. Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
19. Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.
20. El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”
21. „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci El le-a zis: „Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”
22. Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.
23. În aceeaşi zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:
24. „Învăţătorule, Moise a zis: „Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş.”
25. Erau, dar, la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit; şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.
26. Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.
27. La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.
28. La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”
29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30. Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31. Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
32. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
33. Noroadele care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Isus.
34. Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
35. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:
36. „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”
37. Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.”
38. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
39. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
40. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”
41. Pe când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:
42. „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.
43. Şi Isus le-a zis: „Cum atunci David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:
44. „Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”?
45. Deci dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”
46. Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.
" - Matei 22 v15-46