"4. Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic.
5. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.
6. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
7. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
8. Eu vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;
9. dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
10. Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.
11. Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi;
12. căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”
" - Luca 12 v4-12