DANIEL BRÂNZEI

Studiu: Faptele apostolilor

29 - Creşterea spirituală a Bisericii - Fapt.Ap. 18 v23-28; Fapt.Ap. 19 v1-12

Fapt.Ap. 18 v23-28; Fapt.Ap. 19 v1-12

"23. După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.
24. La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
27. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;
28. căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
" - Fapt.Ap. 18 v23-28

"1. Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici
2. şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
3. „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
5. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.
7. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
8. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.
9. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.
10. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
12. până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
" - Fapt.Ap. 19 v1-12

Lista predici din acest studiu:

01 - Luca şi Teofil - Fapte 1 v1-11
02 - Introducere la cartea Faptele Apostolilor - Fapte 1 v12-26
03 - Biserica şi Împărăţia - Fapte 1 v1-11
04 - Stăruinţa Bisericii - Fapte 1 v7-14
05 - Biserica şi tragerea la sorţ - Fapte 1 v15-26
06 - Ofertă de vindecare - Fapte 4 v1-22
07 - Secretul puterii creştine - Fapte 4 v23-31
08 - Mugurele unei societăţi noi - Fapte 4 v32-37
09 - O familie ipocrită - Fapte 5 v1-11
10 - Biserica şi problemele ei - Fapte 6 v1-6
11 - Ştefan - acuzatul care acuză - Fapte 6 v7-15, 7 v51-60
12 - Ştefan - martirul - Fapte 6 v7-15
13 - Din Iudea în Samaria - Fapte 8 v1-25
14 - Din Iudea spre Etiopia - Fapte 8 v26-40
15 - Pavel - prigonitorul prigonit - Fapte 9 v1-30
16 - Minuni în Biserică - Fapt.Ap. 9 v31-43; Fapt.Ap. 10 v8
17 - Minuni şi vindecări - Fapte 10 v1-48 - 11 v1-18
18 - Conflicte sau cooperare - Fapte 11 v19-26
19 - Biserica şi scopul predicării - Fapte 11 v19-30
20 - Pavel şi Barnaba la Ierusalim - Fapte 12 v1-25
21 - Misionarul biericii din Antiohia - Fapte 13 v1-12
22 - Evanghelia harului - Fapte 13 v13-52
23 - Pavel - peripeţii misionare - Fapte 14 v1-28
24 - Mântuiţi prin har sau lege - Fapte 15 v1-35
25 - Neînţelegeri între lideri - Fapte 15 v26-41
26 - Pavel şi Timotei în Europa - Fapte 16 v1-10
27 - Durere, mărturie şi slujire - Fapte 16 v11-40
28 - Necazurile misionarilor - Fapte 18 v1-22
29 - Creşterea spirituală a Bisericii - Fapt.Ap. 18 v23-28; Fapt.Ap. 19 v1-12
30 - Marea trezire din Efes - Fapte 19 v21-41
31 - De ce se doarme in Biserică? - Fapte 20 v1-12
32 - Misiunea şi viziunea lui Pavel - Fapte 20 v13-38
33 - Pavel - misionar neînţeles - Fapte 21 v1-16
34 - Pavel spre Cezareea - Fapte 23 v11
35 - Pavel şi Felix fericitul - Fapte 24 v1-8
36 - Maturizarea prin greutăţi - Fapte 25 v1-12
37 - Pavel şi Agripa - Fapt.Ap. 25 v13-27; Fapt.Ap. 26 v1-32
38 - Un naufragiu evitat - Fapte 27 v1-44
39 - Malta - tăcerea lui Pavel - Fapte 28 v1-10
40 - Sfârşitul misiunii lui Pavel - Roma