DANIEL BRÂNZEI

Studiu: Faptele apostolilor

04 - Stăruinţa Bisericii - Fapte 1 v7-14

Fapte 1 v7-14

"7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
10. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb
11. şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.
14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
" - Fapte 1 v7-14

Lista predici din acest studiu:

01 - Luca şi Teofil - Fapte 1 v1-11
02 - Introducere la cartea Faptele Apostolilor - Fapte 1 v12-26
03 - Biserica şi Împărăţia - Fapte 1 v1-11
04 - Stăruinţa Bisericii - Fapte 1 v7-14
05 - Biserica şi tragerea la sorţ - Fapte 1 v15-26
06 - Ofertă de vindecare - Fapte 4 v1-22
07 - Secretul puterii creştine - Fapte 4 v23-31
08 - Mugurele unei societăţi noi - Fapte 4 v32-37
09 - O familie ipocrită - Fapte 5 v1-11
10 - Biserica şi problemele ei - Fapte 6 v1-6
11 - Ştefan - acuzatul care acuză - Fapte 6 v7-15, 7 v51-60
12 - Ştefan - martirul - Fapte 6 v7-15
13 - Din Iudea în Samaria - Fapte 8 v1-25
14 - Din Iudea spre Etiopia - Fapte 8 v26-40
15 - Pavel - prigonitorul prigonit - Fapte 9 v1-30
16 - Minuni în Biserică - Fapt.Ap. 9 v31-43; Fapt.Ap. 10 v8
17 - Minuni şi vindecări - Fapte 10 v1-48 - 11 v1-18
18 - Conflicte sau cooperare - Fapte 11 v19-26
19 - Biserica şi scopul predicării - Fapte 11 v19-30
20 - Pavel şi Barnaba la Ierusalim - Fapte 12 v1-25
21 - Misionarul biericii din Antiohia - Fapte 13 v1-12
22 - Evanghelia harului - Fapte 13 v13-52
23 - Pavel - peripeţii misionare - Fapte 14 v1-28
24 - Mântuiţi prin har sau lege - Fapte 15 v1-35
25 - Neînţelegeri între lideri - Fapte 15 v26-41
26 - Pavel şi Timotei în Europa - Fapte 16 v1-10
27 - Durere, mărturie şi slujire - Fapte 16 v11-40
28 - Necazurile misionarilor - Fapte 18 v1-22
29 - Creşterea spirituală a Bisericii - Fapt.Ap. 18 v23-28; Fapt.Ap. 19 v1-12
30 - Marea trezire din Efes - Fapte 19 v21-41
31 - De ce se doarme in Biserică? - Fapte 20 v1-12
32 - Misiunea şi viziunea lui Pavel - Fapte 20 v13-38
33 - Pavel - misionar neînţeles - Fapte 21 v1-16
34 - Pavel spre Cezareea - Fapte 23 v11
35 - Pavel şi Felix fericitul - Fapte 24 v1-8
36 - Maturizarea prin greutăţi - Fapte 25 v1-12
37 - Pavel şi Agripa - Fapt.Ap. 25 v13-27; Fapt.Ap. 26 v1-32
38 - Un naufragiu evitat - Fapte 27 v1-44
39 - Malta - tăcerea lui Pavel - Fapte 28 v1-10
40 - Sfârşitul misiunii lui Pavel - Roma