DANIEL BRÂNZEI

Studiu: Cortul întâlnirii

03 - Poziţia construcţiei cortului - Fapte 7 v36-50

Fapte 7 v36-50

"36. El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine: de El să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt;
40. şi au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
41. Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea Prorocilor: „Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”
44. Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
49. „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
" - Fapte 7 v36-50

Lista predici din acest studiu:

01 - Cortul întâlnirii - introducere - Exodul 24 v9-18; Exodul 25 v1-40
02 - Scopul construirii cortului - Exodul 25 v10-22
03 - Poziţia construcţiei cortului - Fapte 7 v36-50
04 - Curtea şi poarta cortului - Exodul 27 v9-19, 38 v9-20
05 - Altarul cortului - Exodul 27 v1-8, 38 v1-7; 1 Imparati 22 v8-46
06 - Ligheanul spălărilor - Exodul 30 v11-38
07 - Acoperişul cortului - Exodul 26 v31-37
08 - Cortul - sfeşnicul de aur - Exodul 25 v31-40
09 - Cortul - masa pâinii - Exodul 25 v23-30
10 - Cortul - altarul tămâierii - Exodul 30 v1-10
11 - Cortul - perdeaua din lăuntru - Exodul 26 v31-37
12 - Cortul - Chivotul mărturiei I - Exodul 25 v10-22
13 - Cortul - Chivotul marturiei II - Iosua 3 v1-17; 1 Samuel 4 v1-22, 5 v1-12, 6 v1-21, 7 v1-17
14 - Cortul - Chivotul respect - 2 Samuel 6 v1-23
15 - Cortul - tablele mărturiei - Exodul 25 v16, 32; Exodul 34 v1-7; Deuteronom 9 v1-29; Deuteronom 10 v1-22
16 - Cortul - toiagul mărturiei - Numeri 17 v1-13
17 - Cortul - Marele nostru preot - Numeri 16 v1-50, 17 v1-13; Evrei 4 v1-16, 5 v1-14
18 - Cortul şi mana - Exodul 16 v1-50
19 - Cortul - capacul ispăşirii - Exodul 25 v17-22
20 - Cortul - povara marelui preot - Exodul 28 v1-31
21 - Cortul - poziţia marelui preot - Apocalipsa 1 v5-6; 1 Petru 2 v9; Exodul 29 v1-46
22 - Cortul - profetologie în calendarul sărbătorilor evreieşti - Levitic 23 v1-44
23 - Cortul - sărbătorile Domnului - Levitic 23 v1-44