IOSIF ANCA

Studiu: Lecţia pentru copii

Încheiere de an - 2 Imparati 6 v8-23

2 Imparati 6 v8-23

"8. Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc.”
9. Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunşi sirienii.”
10. Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care îl înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori.
11. Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi şi le-a zis: „Nu voiţi să-mi spuneţi care din noi este pentru împăratul lui Israel?”
12. Unul din slujitorii săi a răspuns: „Nimeni, împărate, domnul meu; dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rosteşti în odaia ta de culcare.”
13. Şi împăratul a zis: „Duceţi-vă şi vedeţi unde este, ca să trimit să-l prindă.” Au venit şi i-au spus: „Iată că este la Dotan.”
14. A trimis acolo cai, care şi o oaste puternică. Au ajuns noaptea şi au înconjurat cetatea.
15. Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”
16. El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.”
17. Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei.
18. Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.
19. Elisei le-a zis: „Nu este aceasta calea şi nu este aceasta cetatea; veniţi după mine, şi vă voi duce la omul pe care-l căutaţi.” Şi i-a dus la Samaria.
20. Când au intrat în Samaria, Elisei a zis: „Doamne, deschide ochii oamenilor acestora să vadă!” Şi Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că erau în mijlocul Samariei.
21. Împăratul lui Israel, văzându-i, a zis lui Elisei: „Să-i măcelăresc? Să-i măcelăresc, părinte?”
22. „Să nu-i măcelăreşti”, a răspuns Elisei. „Obişnuieşti tu oare să măcelăreşti pe aceia pe care îi iei prinşi cu sabia şi cu arcul tău? Dă-le pâine şi apă, ca să mănânce şi să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor.”
23. Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, şi ei au mâncat şi au băut; apoi le-a dat drumul, şi au plecat la stăpânul lor. Şi oştile sirienilor nu s-au mai întors pe ţinutul lui Israel.
" - 2 Imparati 6 v8-23

Lista predici din acest studiu:

Atitudini generale - Luca 7 v36-50
Atitudini în Biserică - Numeri 15 v32-36
Copii muşcaţi de şerpi
Copiii demonizaţi - Marcu 9 v14-29
Copilul care a dat pâinile şi peştii - Ioan 6 v1-15
Corbii - Genesa 8 v7; 1 Imparati 17 v46; Iov 38 v41
Fii lui Recab - Ieremia 35 v1-10
Fiul surorii lui Pavel - Fapte 23 v16-22
Furnica - Proverbe 6 v6-11
Isaac - Genesa 22 v2-6
Încheiere de an - 2 Imparati 6 v8-23
Învaţă pe copil calea... - Proverbe 22 v6
Măgăruşul - 1 Imparati 13 v1-28
Neemia - Neemia 5 v15
Pedeapsa - Matei 6 v14-15; Romani 5 v16-18
Pilda semănătorului
Şarpele - Genesa 3 v1; Matei 3 v7, 10 v16
Şimei - 2 Samuel 16 v5-9, 19 v17-20; 1 Imparati 2 v36-46