LUIGI MIŢOI

Studiu: Cina Domnului

Cum să ne împărtăşim? I - 1 Corinteni 11 v23-34

1 Corinteni 11 v23-34

"23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
25. Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
26. Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
27. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
28. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
29. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
30. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.
31. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.
32. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
33. Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.
34. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.
" - 1 Corinteni 11 v23-34

Lista predici din acest studiu:

Ce este cina Domnului pentru tine? - Matei 26 v26-29
Cina Domnului - 1 Corinteni 11 v23-32
Cina Domnului - Ioan 6 v53-54
Cina Domnului - 1 Corinteni 11 v17-34
Cum să ne împărtăşim? I - 1 Corinteni 11 v23-34
Cum să ne împărtăşim? II - 1 Corinteni 11 v23-34
Despre cina Domnului - 1 Corinteni 11 v23-32
Diferenţa între pocăinţă şi nepocăinţă - Isaia 6 v1-13
Grădinile Bibliei - Isaia 61 v1-11
Grădinile Bibliei - Isaia 61 v1-11
Hristosul răstignit - 1 Corinteni 2 v1-5
Hristosul răstignit - 1 Corinteni 2 v1-5
Măreţia Cinei Domnului - 1 Corinteni 11 v23-34
Măreţia Cinei Domnului - 1 Corinteni 11 v23-34
Memorialul durerii - Ioan 12 v1-8
Mijlocitorul, înlocuitorul mântuitorului - Ioan 14 v15-20
Mijlocitorul, înlocuitorul mântuitorului - Ioan 14 v15-20
Nevoile schimbării - 1 Corinteni 11 v23-34
Paştele evreilor şi Cina Domnului - Luca 22 v7-20
Proorocia calvarului - Psalmi 22 v1-21
Salvatorul respins - Marcu 14 v12-72
Salvatorul respins - Marcu 14 v12-72
Săptămâna patimilor - Matei 26 v26-29