"4. Ghedeon a ajuns la Iordan şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oameni care erau cu el, obosiţi, dar urmărind mereu pe vrăjmaş.
5. El a zis celor din Sucot: „Daţi, vă rog, câteva pâini poporului care mă însoţeşte, căci sunt obosiţi şi sunt în urmărirea lui Zebah şi Ţalmuna, împăraţii Madianului.”
6. Căpeteniile din Sucot au răspuns: „Este oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale?”
7. Şi Ghedeon a zis: „Ei bine! După ce Domnul va da în mâinile noastre pe Zebah şi pe Ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustiu şi cu mărăcini.”
8. De acolo s-a suit la Penuel şi a făcut celor din Penuel aceeaşi rugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot.
9. Şi a zis şi celor din Penuel: „Când mă voi întoarce în pace, voi dărâma turnul acesta.”
10. Zebah şi Ţalmuna erau la Carcor împreună cu oştirea lor de aproape cincisprezece mii de oameni; toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea fiilor răsăritului: o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia fuseseră ucişi.
11. Ghedeon s-a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit de Nobah şi de Iogbeha, şi a bătut oştirea care se credea la adăpost.
12. Zebah şi Ţalmuna au luat fuga; Ghedeon i-a urmărit, a prins pe cei doi împăraţi ai Madianului, Zebah şi Ţalmuna, şi a pus pe fugă toată oştirea.
13. Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la luptă prin suişul Heres.
14. A prins dintre cei din Sucot un tânăr pe care l-a întrebat, şi care i-a dat în scris numele căpeteniilor şi bătrânilor din Sucot; erau şaptezeci şi şapte de bărbaţi.
15. Apoi a venit la cei din Sucot şi a zis: „Iată pe Zebah şi Ţalmuna pentru care m-aţi batjocorit, zicând: „Oare mâna lui Zebah şi Ţalmuna este în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi obosiţi?”
16. Şi a luat pe bătrânii cetăţii şi a pedepsit pe oamenii din Sucot cu spini din pustiu şi cu mărăcini.
17. A dărâmat şi turnul din Penuel şi a ucis pe oamenii cetăţii.
18. El a zis lui Zebah şi lui Ţalmuna: „Cum erau oamenii pe care i-aţi ucis la Tabor?” Ei au răspuns: „Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu de împărat.”
19. El a zis: „Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide.”
20. Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: „Scoală-te şi ucide-i!” Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.
21. Zebah şi Ţalmuna au zis: „Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne. Căci cum e omul, aşa e şi puterea lui.” Şi Ghedeon s-a sculat şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna. A luat apoi lunişoarele de la gâtul cămilelor lor.
" - Judecatori 8 v4-21