"13. V-am dat o ţară pe care n-o munciserăţi, cetăţi pe care nu le zidiserăţi, dar pe care le locuiţi, vii şi măslini pe care nu-i sădiserăţi, dar care vă slujesc ca hrană.
14. Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.
15. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
16. Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei.
17. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut.
18. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
19. Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.
20. Când veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce şi vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”
21. Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului.”
22. Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi.” Ei au răspuns: „Suntem martori!”
23. „Scoateţi, dar, dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.”
24. Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui.”
" - Iosua 24 v13-24