"1. Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
2. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.
3. Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.
4. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,
5. tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.
6. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
7. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură.
8. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.
9. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.
10. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.
11. În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului.
12. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.
13. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
17. Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
19. Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul.
20. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.”
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.
" - Romani 12 v1-21