"24. După ce au plecat trimişii lui Ioan, Isus a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vânt?
25. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor.
26. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc.
27. El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”
28. Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el.
29. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;
30. dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.
" - Luca 7 v24-30