"35. dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita.
36. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
37. Dar că morţii învie, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”
38. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.”
39. Unii din cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.”
40. Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare.
" - Luca 20 v35-40