BENIAMIN COCAR

Via lui Nabot - 1 Imparati 21 v1-16

1 Imparati 21 v1-16

"1. După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat: Nabot din Izreel avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei.
2. Şi Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta, să fac din ea o grădină de verdeţuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îţi voi da o vie mai bună sau, dacă-ţi vine mai bine, îţi voi plăti preţul ei în argint.”
3. Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!”
4. Ahab a intrat în casă, trist şi mâniat, din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!” Şi s-a culcat pe pat, şi-a întors faţa şi n-a mâncat nimic.
5. Nevasta sa, Izabela, a venit la el şi i-a zis: „Pentru ce îţi este tristă inima şi nu mănânci?”
6. El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel şi i-am zis: „Dă-mi via ta pe preţ de argint; sau, dacă vrei, îţi voi da o altă vie în locul ei.” Dar el a zis: „Nu pot să-ţi dau via mea!”
7. Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănâncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!”
8. Şi ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab şi le-a trimis bătrânilor şi dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
9. Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiţi un post; puneţi pe Nabot în fruntea poporului
10. şi puneţi-i în faţă doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: „Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi scoateţi-l afară, împroşcaţi-l cu pietre, şi să moară.”
11. Oamenii din cetatea lui Nabot, bătrânii şi dregătorii care locuiau în cetate au făcut cum le spusese Izabela, după cum era scris în scrisorile pe care li le trimisese ea.
12. Au vestit un post şi au pus pe Nabot în fruntea poporului.
13. Cei doi oameni de nimic au venit şi s-au aşezat în faţa lui; şi aceşti oameni răi au mărturisit aşa înaintea poporului, împotriva lui Nabot: „Nabot a blestemat pe Dumnezeu şi pe împăratul!” Apoi l-au scos afară din cetate, l-au împroşcat cu pietre, şi a murit.
14. Şi au trimis să spună Izabelei: „Nabot a fost împroşcat cu pietre, şi a murit.”
15. Când a auzit Izabela că Nabot fusese împroşcat cu pietre şi că murise, a zis lui Ahab: „Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut să ţi-o dea pe preţ de argint; căci Nabot nu mai trăieşte, a murit.”
16. Ahab, auzind că a murit Nabot, s-a sculat să se coboare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia în stăpânire.
" - 1 Imparati 21 v1-16