DANIEL CHIU

Studiu: Apocalipsa

01 - Şapte perioade istorice - Apocalipsa 1 v9-20

Apocalipsa 1 v9-20

"9. Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
10. În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,
11. care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur.
13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
18. Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.
19. Scrie, dar, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.
20. Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici.
" - Apocalipsa 1 v9-20

Lista predici din acest studiu:

01 - Şapte perioade istorice - Apocalipsa 1 v9-20
02 - Biserica în prezenţa Domnului - Apocalipsa 4 v1-11
03 - Cartea cuceritorul - Apocalipsa 5 v1-14
04 - Patru călăreţi - Apocalipsa 6 v1-8
05 - Pecetea a cincea - Apocalipsa 6 v9-17
06 - Pecetea a şasea - Apocalipsa 6 v12-17
07 - 144 000 de Evanghelişti - Apocalipsa 6 v12-17, 7 v1-8
08 - Marea gloată din necaz - Apocalipsa 7 v9-17
09 - Primele patru trâmbiţe - Apocalipsa 8 v1-13
10 - Trâmbiţele cinci şi şase - Apocalipsa 9 v1-21
11 - Sfârşitul tainei Lui Dumnezeu - Apocalipsa 10 v1-11
12 - Doi martori plenipotenţiari - Apocalipsa 11 v1-14
13 - Trâmbiţa a şaptea - Apocalipsa 11 v15-19
14 - Femeia, copilul şi balaurul - Apocalipsa 12 v1-17
15 - Fiara din mare - antihristul - Apocalipsa 13 v1-10
16 - Fiara de pe uscat - Apocalipsa 13 v1-18
17 - Semnul fiarei - 666 - Apocalipsa 13 v11-18, 14 v6-12
18 - Mielul şi cei 144 000 - Apocalipsa 14 v1-7
19 - Grânarul şi teascul - Apocalipsa 14 v6-20
20 - Un semn mare şi minunat - Apocalipsa 15 v1-8
21 - Cele şapte potire - Apocalipsa 16 v1-21
22 - Judecata Babilonului - Apocalipsa 17 v1-18
23 - Distrugerea Babilonului - Apocalipsa 18 v1-24
24 - Cântarea cerului - Apocalipsa 19 v1-10
25 - Venirea în slavă a Domnului - Apocalipsa 19 v11-21
26 - Împărăţia milenară - Apocalipsa 20 v1-10
27 - Judecata finală - Apocalipsa 20 v11-15
28 - O creaţiune nouă - Apocalipsa 20 v11-15, 21 v1-5
29 - O civilizaţie nouă - Apocalipsa 21 v6-27, 22 v1-6
30 - Ultima chemare - Apocalipsa 22 v6-21