"1. (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
2. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii!
3. Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi.
4. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
5. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
6. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
7. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima.
8. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9. îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul.
10. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin
11. şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
12. Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
" - Psalm 73 v1-12