"15. Balac a trimis din nou mai multe căpetenii mai cu vază decât cele dinainte.
16. Au ajuns la Balaam şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Balac, fiul lui Ţipor: „Nu mai pune piedici, şi vino la mine;
17. căci îţi voi da multă cinste şi voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, şi blestemă-mi poporul acesta!”
18. Balaam a răspuns şi a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar şi casa lui plină de argint şi de aur, şi tot n-aş putea să fac niciun lucru, fie mic, fie mare, împotriva poruncii Domnului Dumnezeului meu.
19. Totuşi, vă rog, rămâneţi aici la noapte, şi voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.”
20. Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopţii şi i-a zis: „Fiindcă oamenii aceştia au venit să te cheme, scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune.”
21. Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab.
22. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase. Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el.
23. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.
24. Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid.
25. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
26. Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga.
27. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.
28. Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de mai bătut de trei ori?”
29. Balaam a răspuns măgăriţei: „Pentru că ţi-ai bătut joc de mine; dacă aş avea o sabie în mână, te-aş ucide pe loc.”
30. Măgăriţa a zis lui Balaam: „Nu sunt eu oare măgăriţa ta pe care ai călărit în tot timpul până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ţi fac aşa?” Şi el a răspuns: „Nu.”
31. Domnul a deschis ochii lui Balaam, şi Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum, cu sabia scoasă în mână. Şi s-a plecat şi s-a aruncat cu faţa la pământ.
32. Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea.
33. Măgăriţa M-a văzut şi s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aş fi omorât, iar pe ea aş fi lăsat-o vie.”
34. Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu ştiam că Te-ai aşezat înaintea mea în drum; şi acum, dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.”
35. Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceştia; dar să spui numai cuvintele pe care ţi le voi spune Eu.” Şi Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
" - Numeri 22 v15-35